De la an la an apar noi tendințe in amenajări interioare, iar in ceea ce privește baia, dotarea cu gresie și faianță, se fac pași mari. Tehnologia nu stă in loc, iar noi vă vom prezenta, pe scurt, câteva tendințe la care să vă așteptați in 2020. Se poartă faianța neagră in baie, cu modele discrete, o combinație de plăci simple, pe negru, și altele cu modele , tot pe negru. Alături de câteva plăci ceramice albe vor face din baie un spațiu elegant, modern. Alte firme vin cu gresie și faianță glazurată, pentru interior, gresie porțelanată, dar și plăci ce imită mozaicul.
Lemnul va fi la mare căutare, transformând baia dintr-un spațiu obișnuit, intr-unul pentru relaxare totală. Ceramica care, trebuie să recunoaștem, este mai rece, este inlocuită de lemn, care dă acea notă de căldură incăperii. Ideea merge și mai departe, iar baia va fi atașată dormitorului.Sau ce ziceți de o fuziune intre marmură, tot un material rece, și lemnul care emană căldură, relaxare? O idee ar fi combinația dintre parchetul din lemn de stejar și marmura care poate fi albă complet sau cu inserții crem, gri. Partea cu cada sau dușul va fi amplasată in zona cu marmură, in timp ce lavoarul poate fi amenajat in partea cu parchetul din lemn. Pentru un și mai mare efect, amplasați in zona cu marmură și un scaun din lemn.
S-a mers și mai departe cu imaginația și s-a ajuns la o baie zidită. Exact cum ați auzit! Fiecare element și accesoriu din baie va fi inconjurat de ziduri, o structură de cărămizi. Ca un fel de labirint. Nu lipsesc in acest caz ferestrele pe unde trebuie să intre cât mai multă lumină naturală. Cât privește culorile la modă, se va merge pe culorile pământului, gen verde pădureț, cărbune verde, cenușă și foarte mult accent se va pune pe alb și negru. Insă culoarea noului sezon va fi denimul. Rozul și cuprul vor rămâne mult in urmă in anul ce vine, deci nu investiți in accesorii in aceste două nuanțe, dacă vreți să fiți in trend cu ce se va purta. Este și cazul plăcilor hexagonale, care abia se vor regăsi in designul specialiștilor in 2020.
Legat de designul gresiei și faianței, primul loc il vor ocupa plăcile cu modele grafice, geometrice, cu modele 3D, fie că vorbim de suprafețe mate sau glazurate. După cum ați putut constata, ne-am lăsat purtați de val și nu am vorbit doar despre noua modă a gresiei și faianței, ci și despre celelalte accesorii, in general.
Buna ziua, Am zugravit recent peretii dormitorului, intr-un verde mar deschis. Tavanul este alb. Am mobila culoare fag, iar pe jos am gresie o culoare un pic mai inchisa decat mobila. Camera este orientata spre nord. Va rog sa ma sfatuiti ce culoare sa aiba perdeaua, draperia, lampa, veioza. Multumesc.
Cu totii ne-am ciocnit macar o data in viata de problema amenajarii unei camere mici. Este o activitate placuta, dar care iti poate intinde multe capcane. Astazi vreau sa iti prezint un living mic, amenajat foarte practic. A fost transformat intr-o camera multifunctionala: este folosit pe post de camera de relaxare , pentru privit la televizor, ca si camera de oaspeti, pe post de birou si multe alte activitati. In plus este decorat intr-o paleta neasteptata de culori vii precum portocaliul la care au fost adaugate o multime de obiecte decorative foarte interesante ceea ce face din el o camera de zi cu adevarat stilata, si care chiar merita prezentata.
Mai de demult, livingul ,sau camera de zi, era folosit strict ca si camera de relaxare si pentru privit la televizor, insa lipsa spatiului din locuinta, de cele mai multe ori ne obliga sa suplimentam utilitatea unei camere. Astfel ca, livingul a devenit ocazional birou sau camera pentru oaspeti. In cazul de fata, peretii culoarea piersicii si tesaturile cu modele vii ofera camerei o atmosfera foarte vesela. Un covor tesut in culori vii completeaza schema de culori si echilibreaza tonurile de portocaliu ale schemei cromatice in care a fost decorata camera.
Piesele comode de mobila asigura o atmosfera relaxanta dar si un loc comod de dormit pentru invitatii care raman peste noapte. O canapea extensibila si un sezlong alaturi sunt locul perfect pentru a privi un film la televizor. Doua corpuri cu rafturi flancheaza canapeaua asigurand un spatiu practic de depozitare dar si o prezenta vizuala originala.
Ca si masuta de cafea, au fost folosite patru masute simple , portocalii, care unite ofera toate functionalitatile unei mese mari perfecta ca si masuta de cafea, ca si loc pentru jocurile si activitatile copiilor si multe altele. Folosite separat, masutele pot fi utile ca si masute asezate in lateralele canapelei si sezlongului sau ca noptiere atunci cand camera este folosita pe post de dormitor ocazional.
Atunci cand ai o canapea extensibila, este foarte important sa mobilezi camera cu piese de mobilier usoare, si simple, care pot fi mutate usor si care sa permita extinderea patului.
Frumos dar si foarte practic, un sezlong comod te invita sa te relaxezi in mana cu o carte buna sau sa atipesti putin intr-o dupa amiaza de sfarsit de saptamana. Un amestec eclectic de imprimeuri folosite in intreaga camera – la absolut orice: de la pernele decorative si pana la tablourile de pe pereti creaza o atmosfera casual dar si plina de energie.
Diverse nuante de oranj decoreaza camera. Pentru a balansa imprimeurile multe din camera si elementele vizuale , o nuanta deschisa de culoarea piersicii acopera peretii, in timp ce portocaliul intens brazdeaza camera in doze mici- de la dungile fine ale sezlongului, la detaliile de pe pernele de decor , ajungand portocaliul tare al masutelor de cafea si finalizand cu modelul covorului. Galbenul este si el prezent, insa doar ca si nuanta de accent, creand o schema analoga care este dinamica insa nu si coplesitoare.
Pentru a adauga camerei inca o functionalitate pe langa cele deja amintite, a fost amenajat un spatiu pentru lucru cu un mic birou din lemn in nuante naturale. Culoarea vesela piersichie de pe pereti si accesoriile frumoase parca te incurajeaza sa lucrezi cu spor. Micile obiecte pentru birou, precum pixuri, creioane, stilouri sunt pastrate in recipiente mici pentru a se evita aglomerarea biroului cu multe maruntisuri obositoare pentru privire.
In partea diametral opusa biroului, a fost amplasata o comoda cu sertare pentru completarea stilului dar si a caracterului functional al camerei. Piesa de mobilier se incadreaza perfect in designul camerei in timp ce culoarea ei rece, gri albastrui, tempereaza caldura schemei de culori existente in camera. Oglinda mare fara rama , asezata deasupra comodei, intensifica razele de lumina care provin de la fereastra din apropiere, ajuntand la marirea vizuala a spatiului.
Corpurile inalte cu etajere asezate in partile laterale ale canapelei sunt extrem de functionale: ocupa spatiu cat ar ocupa o mica masuta de cafea si ofera totusi spatii practice pentru depozitare. Aplicile cu model interesant portocaliu cu alb , care se asorteaza cu pernele decorative ale canapelei, montate pe perete, fac inutila prezenta oricarei veioze pentru citit.
Sunt de parere ca unui televizor nu trebuie niciodata sa ii permiti sa fie elementul central de decor , insa nici nu ar trebui ascuns vederii, mai ales ca noile modele au o estetica frumoasa. Ce este foarte potrivit pentru o camera mica? Sa fixezi televizorul direct pe perete, astfel daca nu ai loc, sa poti renunta la comoda de televizor . Fie vorba intre noi, nu te-as sfatui sa faci acest lucru decat daca esti foarte strans cu usa. Fara nimic sub el televizorul va parea ca pluteste si camera va fi lipsita de orice simt unitar.
In continuare te invit sa urmaresti imagini cu acest minuna living mic decorat in tonuri vii de portocaliu.
In ultima vreme a aparut tendinta de a zugravi casa in cat mai multe nuante. Si asta este minunat! Iar dormitorului trebuie sa ii acordam cea mai mare atentie pentru ca este incaperea unde ne petrecem o treime din viata. De aceea acesta trebuie sa fie pe gustul nostru, sa ne reprezinte personalitatea dar sa ne permita sa ne odihnim pentru a avea destula energie in restul zilei. De aceea va prezint cateva combinatii cromatice care sa va ajute atunci cand stabiliti cromatica incaperii.
In tendintele actuale, combinatia de culori in dormitor ne ajuta sa punem in valoare atat arhitectura casei cat si sa iesim din monotonie. Ideal este sa zugravim un singur perete in culoarea puternica si pentru ceilalti pereti sa alegem o culoare mai apala care o putem asorta atat cu mobilierul cat si cu elementele de décor. Atunci cand hotaram cromatica trebuie sa stim unde va sta patul deoarece, desi nu este obligatoriu, este de preferat ca acest perete sa fie zugravit in culoarea mai puternica iar restul peretilor sa fie zugraviti in culori mai blande. De asemenea, fiti foarte atenti cum cade pe el lumina naturala dar si ce tip de surse de lumina artificial aveti. O lumina rece faca ca rosul sa fie obositor, albastru si verde prea dur, iar galbenul sa fie foarte rece.
Daca aveti o personalitatea dinamica puteti opta pentru rosu. Aceasta culoare se potriveste cel mai bine ca accent de culoare si nu predominant. Ideal de combinat cu alb sau bej, crem sau auriu. Pentru stilurile clasice sau victoriene rosul este o culoare potrivita dar numai daca arhitectura casei permite acest stil.
Combinatiile de albastru cu alb sau verde cu alb relaxeaza cel mai mult conform studiilor si spre diferenta de rosu, aceste combinatii ne permit sa incarcam mult mai mult incaperea cu accente de culoare spre deoarece rosul oboseste foarte mult ochiul. In general culoarea verde sau albastra stimuleaza foarte mult creativitatea si calmeaza firile agitate cu tendinta spre insomnie.
Galbenul si portocaliul se potrivesc mai mult personalitatilor tinere sau in dormitoarele copiilor. Pot predomina in camerele de tineret chiar si pentru 3 pereti, dar arata excelent in dormitoarele adultilor ca accent de culoare combinat cu alb sau gri. Grinzile sau stalpii de rezistenta ii putem zugravi in culoarea puternica iar restul camerei in nuante de alb. Galbenul semnifica atmosfera de vara, de vacanta, si il putem utiliza acolo unde lumina naturala nu este prea generoasa.
Violetul este o culoare placuta si creaza intimidate. Este placut sa il utilizam impreuna cu auriul, pentru ca subliniaza idea de elegant si stil. Se potriveste excelent atat pentru stilul classic cat si modern. Pentru ca este o culoare placuta, daca nu vom folosi o nuanta tare putem extinde zugravirea majoritatii peretilor in aceasta culoare, lasand culoarea pala sa fie accent.
Negrul este culoarea care poate obosi sau dinamiza cel mai mult o incapere. Se poate folosi cu toate culorile din paletar incepand cu albul. Conditia ca sa zugravim in negru este data in primul rand de culoarea lemnului. Daca la celelalte culori nu avem limitare la nuantele lemnoase, negrul impune mobilier deschis la culoare!
Iar un sfat extreme de important este acela ca alegerea culorilor pentru pereti este decizia cu efect aproape permanent. Prin urmare, mare atentie la colurile alese! Mai intai stabiliti care vor fi piesele de mobilier si al tapiteriilor pentru a alege culorile si nuantele peretilor. Este mai usor sa asortati nuantele peretilor cu mobilierul decat invers!
Ne-am apucat sa renovam baia. Dupa ce mesterii au montat gresia si faianta de baie au mai ramas lucrarile de zugraveli pentru partea de zid de deasupra faiantei si pentru tavan. Ce operatiuni pregatitoare trebuie sa facem? Este necesara pentru baie o vopsea lavabila speciala sau putem zugravi cu modelele obisnuite? Ce culoare sa alegem pentru baie ? Iata cateva intrebari la care vom incerca sa dam cateva idei si solutii.
Prima operatiune care trebuie facuta este curatarea peretilor de gletul vechi . Cum se curata peretii de gletul vechi? Mai intai se uda foarte bine cu o bidinea sau cu un trafalet. Prin udare gletul vechi se va umfla si se va putea inlatura mai usor. In plus nu se va mai face acel praf fin care ne ingreuneaza munca. Curatarea peretilor se face cu un spaclu bun, de preferinta de inox. Daca am terminat de curatat peretii trecem la urmatoarea etapa.
Gletuirea. Ce este gletul? Este un material de obieci alb ambalat la saci de hartie. Este realizat de obicei pe baza de gips. Exista si glet fin pe baza de ciment. Pentru gletuirea initiala vom folosi modelul pe baza de gips. Prepararea gletului se face conform instructiunilor de pe sac. Ca pasi, intai se pune apa in galeata si se presara gletul, nu invers. Se lasa 5 minute si apoi se amesteca manual sau cu bormasina la viteza mica. Se lasa apoi inca 5 minute si se reamesteca. Timpul de lucru este de obicei de 45 minute. Apoi gletul se intareste si nu mai poate fi aplicat pepereti. Cu o drisca – fier de glet, de preferinta de inox, incepem si aplicam gletul pe perete. Se face cu miscari largi pentru a obtine acel strat fin de 1-2 mm. Daca peretele are denivelari mari este necesar sa facem o tencuire prealabila. Inainte de aplicarea gletului este bine sa aplicam o amorsa realizata din apa si aracet sau cumparata gata preparata. Dupa 1 zi de uscare putem aplica si un al doilea strat de glet.
Dupa 2-3 zile de uscare completa a gletului trecem la zugravirea cu vopsea lavabila. In primul rand alegem o vopsea lavabila de interior de calitate acrilica. Acest lucru ne va asigura faptul ca peretele va respira atunci cand se vor genera aburi in camera de baie. Inainte de aplicarea vopselei vom da un strat de amorsa facuta din apa si aracet sau gata preparata. Dupa uscarea amorsei, cu un trafalet de calitate aplicam cu miscari verticale vopseaua lavabila pe perete. Pentru tavan vom aplica in directia sursei de lumina. A doua zi, dupa uscare, putem aplica un al doilea strat. Putem aplica in directii perpendiculare fata de prima zugravire. La imbinarea dintre pereti sau dintre pereti si tavan vom folosi o pensula pentru aplicarea vopselei lavabile.
Am descris in pasi mari etapele necesare pentru zugravirea unei bai cu vopsea lavabila. Ele acopera in mare ce trebuie facut pentru o lucrare de calitate. Ceea ce n-am discutat a fost alegerea unei culori diferite de alb. Dar toate acestea si alte aspecte intr-un articol urmator de amenajari interioare si zugraveli pentru baie si apartamente .
Intrebare:In locul clasicei faiante, as vrea sa vopsesc baia, dar nu stiu ce fel de vopsea se foloseste pentru bai. Ma puteti ajuta? Multumesc.
Raspuns: Sigur ca puteti si v-as indica sa diferentiati putin zona efectiv supusa umezirilor frecvente fata de restul peretilor. Poate incercati si ceva desene florale, iar pe peretii ce raman uscati sa montati partial un tapet vinil in aceleasi tonuri sau chiar tonuri complementare. Fiti creativi ! Cautati la producatori se vopseluri in ulei – vopsea mata, iar doar desenul sa fie cu vopsea lucioasa si in aceeasi idee si tapetul cu motive florale desenate diferentiat. Spor la treaba !
Intrebare: Sunt educatoare si vara aceasta as dori sa varuiesc clasa. Peretii sunt acum dati cu bleu deschis. As vrea sa fac ceva special si sa combin culorile, dar sa raman si pe bleu pentru ca mocheta si mobilierul sunt albastre. Cum as putea combina, cu ce culoare ar merge?
Raspuns: Ati putea porni de la o poveste… si poate in doua culori: pana la jumate – o lume subacvatica si venire la suprafata cu ceva valuri, poate Mica Sirena, si in sus o lume fantastica cu animale si plina de culori calde, solare in contrast. Asa veti putea sa-i invatati pe copii culorile reci si calde, contrastele dintre ele.
Intrebare: Am vopsit dormitorul cu vopsea lavabila galben auriu. La colturi, unde am folosit pensula, culoarea este mai intensa decat pe restul peretelui. Cum pot uniformiza culoarea pentru a nu mai exista aceasta diferenta? Astept cu interes raspunsul dvs. Va multumesc anticipat
Raspuns: Nu cred ca e posibil, decat sa mai dati o mana in restul camerei…pentru a aduce la acelasi ton.
Intrebare: Doresc sa pun parchet stejar (maro inchis), mobila deocamdata nu am cumparat si doresc sa stiu ce culoare pot folosi pentru zugravit.
Raspuns: Cand imi imaginez un interior, il imaginez in contextul formei si volumului, a cantitatii de lumina zenitala, a personalitatii individului… deci imaginea se bazeaza pe ceva concret si formeaza un tot unitar. Design-ul de interior este un exercitiu de imaginatie la care nu stiu rezolvarea din prima, doar trebuie sa parcurg fiecare etapa. Deci, fara o baza si o idee, un concept, nu pot sa ma exprim. Asa culorile se potrivesc pe criterii fie de ton in ton, fie pe complementaritate si contraste puternice. Va alegeti.
Intrebare: Va rog sa ma ajutati pentru vopsirea peretilor din dormitor, sunt in mare impas! Draperia si perdeaua sunt caramiziu cu crem, iar mobilierul este wenge. Camera este pozitionata cu fereastra la nord si nu este prea luminoasa. Nu am nicio idee privind culoarea pentru pereti. Va rog sa ma ajutati! Raspuns: Bejuri sidefate…Culori calde…cu accente orange din textura de vopsea lavabila sau tapet.
Intrebare: Am cumparat o vopsea lavabila de un galben mai intens. Problema este ca nici la a treia mana nu acopera total, adica se mai vad niste pete, iar coltarele de aluminiu sunt aproape perfect vizibile. De la magazin mi s-a spus ca vopseaua are prea mult pigment si dilueaza vopseaua diminuandu-i puterea de acoperire. Mentionez ca am ales culoarea din paletarul standard. Mie nu prea imi vine sa cred varianta asta si ori vopseaua nu e buna, ori e o anumita tehnica de aplicare pe care mesterul meu nu o stapaneste. Intrebarea este: E posibil sa fie din cauza pigmentului, e proasta vopseaua sau nu e aplicata bine? Si daca nu e aplicata bine, cum ar trebui aplicata?
Raspuns: Cred ca ceva e in tencuiala veche. Nu neaparat o culoare de galben, ci poate o reactie chimica intre cele doua – vechea huma (insuficient spalata) si noua vopsea lavabila . Trebuie sa insistati sa spele mai bine peretii cu apa si sapun de casa, sa dea cu 2 straturi de amorsa pe baza de aracet sau chiar din aceeasi familie de produse cu vopseaua lavabila, tocmai sa evitati reactiile chimice dintre pigmenti. Sau regletuiti peretii si sigur nu vor mai fi probleme. Astfel, evitati formarea unui strat grosut din aplicarile succesive de vopsea de interior, care in timp se va desprinde de pe glet. Tot timpul e bine sa alegeti varianta mai simpla si durabila in timp.
Intrebare: Va rog sa ma ajutati in alegerea perdelelor de zi si draperie de noapte pentru camera mare (aprox 19 mp) a unui apartament cu 2 camere. Deocamdata este zugravita in alb, pe un perete am pus tapet, restul mobilei, este compusa din: un dresing wenge cu oglinda, coltar de piele maro inchis spre negru si mobila de living wenge cu capucino. Doresc sa pun perdele si covor nu sunt hotarata la model si culoare pentru a da viata camerei!
Raspuns: Portocaliu…. cred ca ar inviora putin. Ceva mai indraznet ar fi bordo… imaginati-va si alegeti! Intrebare: Avem o mare dilema in legatura cu alegerea perdelei de dormitor. Camera are un perete mov (restul sunt albi), mobila este neagra si incercam sa gasim perdeaua potrivita acum. Ma gandesc sa am un sifon lila, iar draperia sa fie ceva cu mov sau negru, insa nu sunt 100% convinsa, as vrea sa introduc a treia culoare in dormitor, dar nu stiu care ar fi potrivita. Mentionez ca perdeaua si draperia vor acoperi un perete intreg, geamul este la mijloc si vreau sa acopar tot peretele respectiv. Deci… a fost greu sa gasesc ceva simplu cu lila/mov si negru, asa ca intrebarea e ce culoare ar merge in dormitor cu negru si mov? Multumesc anticipat. Raspuns: Mi-e destul de greu fara imagini… oricata imaginatie as avea… As alege ceva pe auriu, dar, repet mi-este greu, nu cunosc spatiul… poate fii prea pretentios sau nu. Incercati cu auriu si bejuri calde sidefate !
Intrebare: Vreau sa-mi cumpar perdele si nu stiu ce culoare, ma puteti ajuta? Mobila si parchetul sunt de culoare maro (cires), covorul tot nuante de maro, bej, crem, caramiziu, iar coltarul (albastru ,maro,negru), peretii sunt galben pal. Va rog sa-mi dati o idee. Va multumesc! Raspuns: Inca o data raspund, combinatiile de culori se pot face cu usurinta… in teorie… insa in practica, adica in contextul unui spatiu interior nu sunt reguli. Pot sa va raspund sec sau pot sa analizez imaginea respectivului spatiu interior si sa prefer portocaliul sau chiar vernil sau de ce nu combinatii de alb-negru in diverse teme, figuri geometrice sau florale…etc. Nu pot da raspusuri la astfel de intrebari fara imaginea spatiului. Astept foto. Daca inca nu e momentul sa schimbati mobila… se poate foarte usor sa inviorati camera cu draperii bej cu insertii maronii cu forme curbilinii (in ton cu covorul) si o perdea voal tot cu desen suav cu linii curbe in nuante de portocaliu, poate sa fie tot un bej cu desen din fir portocaliu. Trebuie sa mergeti prin magazinele cu mostrare de draperii si perdele si acolo sa asociati atat desenul cat si culorile. Dar oricum va recomand culori deschise, sidefate, calde cu insertii doar pe tonuri tari, pentru a nu incarca incaperea.